M-am mutat

Nu stiu daca mai intereseaza pe cineva despre pacatele mele, dar m-am mutat!
https://aboutoursins.wordpress.com

Mi-e frica...

      M-am schimbat. Nu ma mai recunosc, nu mai sunt eu. Nu mai scriu (cum scriam candva), nu mai cant, nu mai fac nimic. Nu-mi mai place nimic. Sunt dezamagita de mine. Nu sunt multumita, vreau mai mult, stiu ca pot mai mult, dar raman la acelasi nivel, undeva foarte jos. M-am saturat sa lupt pentru lucruri marunte, m-am saturat sa fiu nevoia sa multumesc oamenii tot timpul, dar m-am saturat si sa-i dezamagesc. Ce e cu mine?
      Vreau sa plec, undeva departe de toate astea. Vreau sa incep o noua viata, sa-mi construiesc eu viata, fara ca lumea sa ma judece pentru ce am facut sau sa ma compare cu persoana care am fost in trecut. Vreau sa plec undeva unde pot sa fiu cienva de care pot fi mandra. Vreau sa nu mai fiu eu...

Vă rooooooog

Vreau la mare, vă rog! Nu mai suport oraşul! Vă rog eu frumos, luaţi-mă careva şi duceţi-mă la mare, a mare distanţă de casă, undeva in Vamă. Cu Vama. Vă rog frumos!

Catre parlamentari

       Toata lumea spune ca romanii fura, toata lumea da vina pe ei ca ajung asa cum ajung. Dar se gandeste cineva la motivul lor? De ce sa fure in loc sa se angajeze? Ca e mai usor, nu? E mai usor sa faci inchisoare decat sa te duci sa-ti castigi legal banii. Dar de unde locuri de munca? De unde educatie? E doar vina voastra! Sunteti niste magari, voi, parlamentarii si toti cei ce ajuta la intretinerea sistemului asta de cacat! Voi cu legile voastre date doar pentru voi. Promiteti multe, educatie, bani, totul si faceti un cacat. Cine ar mai fura daca ar avea bani sa le ajunga? Daca ar avea locuri de munca cu un salariu bun? Voi sunteti cei care fura fara motiv! Vreti mai mult cand aveti totul. Vreti mai mult in timp de altii se strofoca sa aiba ce sa puna pe masa, cu ce sa plateasca datoriile. Nu cred ca stiti cum e sa-i spui copilului tau a nu stiu cata oara ca nu ai cum, ca nu ai cu ce. Sa vrei sa-i iei o jucarie si sa nu ai bani. Sa vrei sa nu mai porti aceeasi pereche de sosete 2 zile la rand. Nu stiti.
        Si generatia asta de cacat, e tot din vina voastra. Tot din cauza voastra nu au timp parintii sa stea sa-si educe copiii asa cum trebuie, pentru ca lucreaza 24 de ore pe zi ca sa aduca bani in casa. Tot din cauza voastra nu invata copiii la scoala, pentru ca nici profesorii nu sunt motivati. Se gandesc ca au un salariu mic care nu le ajunge nici pentru utilitatile de zi cu zi. Nu va e rusine? Cat mai puteti fura pana sa va dati seama ca sunteti niste nimicuri? Cum puteti dormi noaptea cand stiti ce se intampla de fapt? Nu e o tara de cacat, cei ce o conduc sunt.

Revelatie

       Am inceput sa ma indoiesc de toate lucrurile care ne-au fost impuse inca de mici. Trebuie sa iubesti. Nu trebuie sa fumezi, nu trebuie sa te imbeti, nu trebuie sa te faci de rusine. Nu rani pe nimeni. Fii bun. Gandeste-te la altii. Fa ce vrei sa faci, atata timp cat asta nu dezamagesti pe nimeni. Nu sta cu cei care nu sunt ca tine. Si lista continua. Mi-a ajuns. Nu mai vreau sa aud de asa ceva. Am respectat aceste "reguli" pana acum, sau macar o parte din ele dar m-am saturat. Sunt niste aberatii. Daca vrei sa faci ceva, fa! Nu te mai gandi la altii petnru ca nimeni nu va fi langa tine atunci cand gresesti. Nimeni nu se gandeste la tine. Lumea e rea si tu trebuie sa fi mai rea decat ea daca vrei sa-ti fie bine. Fii cine vrei sa fii ! Nu te mai lasa condusa de altii.

Deziluzii

            Nu te inteleg. Ti-am mai spus? Ti-am mai spus. Si-ti mai spun. NU. TE. INTELEG. Cum poti sa te schimbi atat de repede ? Cum poti sa ma faci sa cred ca in sfarsit e ok totul cu noi si apoi sa arunci totul pentru o prostie ? Ii judeci pe altii, dar pe tine te judeci ? Tu stii ca nu e bine ce faci, cum faci ? Obisnuiam sa cred ca ai intentii bune, dar nu stii cum sa arati asta. Acum? Acum nu mai cred nimic. Nu mai cred nimic pentru ca nu mai stiu ce sa cred.

            Esti o persoana complicata, stiu. Stiam asta inca de la inceput, cand m-am bagat in asta... orice e asta, ceea ce avem noi. Avem ceva, macar? In afara de relatia aia facilucruristupide-maenervez-nufacinimicinlegaturacuasta-teiertoricum. Altceva in afara de asta, avem ? Asa-i ca nu stii nici tu ? Dar am simtit ceva... am simtit ceva, atunci... Trebuie sa fi fost ceva. Sau poate nu a fost nimic si era vina bauturii, asa ca  mi s-a parut. Sau poate chiar a fost ceva si era vina bauturii, asa ca nu ai simtit.

*pasaj2*

            Cuvintele intotdeauna dor cel mai mult, dar totusi inseamna atat de putin cand faptele nu dovedesc nimic. Daca cineva drag tie se comporta foarte frumos iar apoi iti spune ca te uraste, cazi neputincioasa la pamant. Esti distrusa. Nu te poti gandi decat la acele doua nenorocite de cuvinte. Si plangi. Si suferi. Si esti ranita, chiar daca atunci cand il vezi nu recunosti asta. Dar daca iti spune ca te iubeste, dar te iubeste doar in cuvinte, nu si in fapte, de data asta sunt faptele cele ce dor. Nu mai crezi nici un cuvant si revezi fiecare fapta rea. Si plangi din nou si suferi din nou.
            E atat de trist cum noi, oamenii, credem cuvintele cele mai urate iar pe cele mai frumoase le vrem demonstrate. Si nu condamn pe nimeni pentru asta pentru ca si eu fac parte din ei. Cu totii am ranit, cu totii am fost raniti si nu mai vrem sa simtim niciodata acel sentiment. Vrem sa ne convingem de fiecare sentiment spus, de fiecare minciuna, vrem dovada. Si e normal, dar atat de trist...

*pasaj*

Mi-ai luat inima si ai rupt-o in bucati. Bucati mici si fragile. De atunci nu mai pot iubi, nu imi mai pot darui inima cuiva pe deplin. Fiecare persoana la care ajung sa tin primeste cate o bucatica din inima mea si inidferent de toate intamplate, ea ramane acolo. Fiecare isi remodeleaza partea lui asa cum vrea, o taie, o rupe, o coase... Si doare. Doare din toate partile. Pe zi ce trece mai ofer cate o bucata, constient sau inconstient. Iubirea mea de acum inseamna mai multa durere. Consta in durere. Si toate din vina ta ! Tu mi-ai luat sansa de a iubi pe cineva care sa ma iubeasca si sa ma trateze dupa cum merit. Si tot tu (si numai tu) imi poti reda sansa asta. Doar tu poti colecta bucatile inimii mele, sa o refaci, sa o vindeci. Doar tu imi poti reda zambetul acela plin de seninatate, de fericire zambetul acela onest si sincer. De asta te astept inca sa vii. De asta traiesc in speranta ca te vei intoarce. Speranta e tot ce mai am. Nici lacrimi nu mai am ! Ma chinui sa plang de saptamani intregi, sa ma descarc, sa ma eliberez. M-am saturat sa ma ascund printre zambete false. Nu e bine. Nu MI-e bine. Vreau sa vii. Sa te intorci.

Exubii

            Exuberant. Cred ca asta e cuvantul ce te descrie cel mai bine pe tine, cel din asa-zisa noastra relatie. Spun asa-zisa pentru ca o relatie e formata din noi, pe cand eu nu am fost prezenta decat fizic. Sentimental eram total altundeva. Intr-o lume in care nu apartin, intr-o lume in care ma invart pe langa un om fara inhibitii, un om crud si nepasator.

            Imi pare rau. Mi-ai oferit prea mult, mi-ai oferit totul iar eu te-am lasat cu nimic. Pentru mine nu ai fost nimic din ceea ce ai fi vrut tu sa fi. Stiu ca ti-e greu sa auzi asta, dar cred ca trebuie sa stii adevarul. Ai fost o alinare, cineva de care sa ma agat in speranta ca voi putea uita diavolul ce m-a jucat pe degete de-atatea ori si in acelasi timp, m-a facut sa ma indragostesc de el. El imi spunea ca arat bine, uitandu-se in jos, la trupul meu lipsit de putere in fata lui pe cand tu imi spuneai ca sunt frumoasa, privindu-ma drept in ochi. El ma prindea strans de sold atunci cand ma saruta scurt si apasat, tu iti puneai mainile pe obrajii mei atunci cand ma sarutai dulce si plin de iubire. Tu ma strangeai in brate, sperand ca voi sta mereu acolo, iar eu imi imaginam ca el era cel ce-mi cuprindea trupul cu atata caldura.

            Chiar imi pare rau ca nu am stiut sa pretuiesc ceea ce mi-ai oferit, neasteptand nimic in schimb. Poate nu mi-a trebuit. Sunt complicata. Tu ai fost pentru mine tot ceea ce ar vrea o fata, iar eu te-am jucat pe degete si te-am alungat, exact cum face el cu mine.

            Tu m-ai iubit. Stiu asta. Si imi cer scuze ca ai irosit acea iubire pe mine. Eu nu merit asa ceva sau cel putin nu acum. Candva poate vei da pentru cineva care te va iubi la fel de mult cum m-ai iubit tu pe mine si poate o vei iubi si tu la fel de mult, cum nu te-am putut iubi eu.

Another me, another you

      Nu stiu ce sa scriu, stiu doar ca trebuie. Trebuie in sensul ca simt nevoia sa ma descarc cumva si prin lacrimi nu mai pot. Sa scriu despre tine? Nici nu stiu cine esti tu exact. Nu te cunosc, si totusi, m-ai facut sa ma atasez atat de mult de tine. Nu stiu mai nimic despre tine, doar suprafata care mi-o arati. Si nu e ok. Nu-mi place cum te comporti, dar atunci de ce mai stau dupa tine? Nu te inteleg si nu ma inteleg. Nu stiu ce vrei. Ma vrei pe mine sau doar trupul meu? Si daca nu ma vrei, de ce imi creezi iluzii aiurea? Sau poate mi le creez singura. Poate interpretez anumite chestii, gesturi. Nici eu nu stiu. Nu mai stiu nimic.
      Ai fost o greseala. Defapt, inca esti. Sunt constienta de asta, dar nu ma pot abtine. Esti un drog. Ca pastilele de ecstazy.

Revenire

           Nu am mai scris de un timp indelungat. Poate prea mult a trecut.Nu am mai putut sau nu am mai vrut. Sau nu am mai avut ce. Vreau sa revin, vreau sa incep din nou sa scriu iar voi, dragii mei cititori care m-ati citit pana acum si care, poate, ma veti citi in continuare, sa-mi spuneti parerile voasrte, sfaturile voastre. Voi incepe cu o asa-zisa compunere. Cu o tema la romana. Se numeste "Iubirea face imposibilul posibil".

           Nu am simtit niciodata cum e sa iubesti, nu am simtit niciodata iubirea in sine razvratindu-se peste mine, cuprinzandu-ma in totalitate. Nu stiu sentimentul acela, insa cred ca e magnific. Vad iubirea ca un drum, o cale lunga, aproape infinita, plina de obstacole. Plina de tepi, plina de sabii, plina de orice fel de obstacol gata sa te impiedice sa ajungi la destinatie. Un drum pe care trebuie sa-l parcurgi cu mult curaj si multa putere, un drum plin de suferinta, insa capatul... destinatia la care ajungi e superba.

O vad ca pe un mic paradis pe Pamant. Ca pe un mic oras doar pentru voi doi, un oras in care va puteti bucura de absolut orice, undeva unde ciripitul pasarilor e cea mai frumoasa muzica, unde un ocean pe care trebuie sa-l treci pentru persoana iubita, se transforma intr-un mic fir de apa, unde zborul nu e ceva imposibil, unde sacrificiul nu e ceva dureros, nu este defapt un sacrificiu, este un lucru pe care il faci din placere pentru cel ce te iubeste, pentru cel pe care il iubesti.

Vad iubirea ca pe cel mai frumos sentiment, ca pe un apogeu, o implinire sufleteasca alaturi de cea mai draga persoana.

Schimbari si lucruri ce raman la fel

     Nu am mai scris de mult. Am incercat sa fac niste schimbari. Unele mi-au reusit, altele nu. Una dintre schimbari a fost el. Am renuntat la tot, la sperante, la vise, la sarutari, la tot. E de la sine inteles ca nu s-a schimbat tot atat de brusc, nu am uitat totul asa, dintr-o data, dar parca e mai bine. Oricum pleaca, oricum nu-l voi revedea decat peste mai multe luni sau poate nici atunci, oricum voi plange in ziua in care va pleca. Nu are rost, nu au rost toate sentimentele astea. Sunt degeaba. Pacat ca am inteles asta abia acum. Pacat ca abia acum am realizat cat de putin insemn pentru el, cate clipe mi-au ramas in inima pe care le-a uitat, cate amintiri se afla inca pe retina-mi ochilor albastrii, spalaciti de lacrimi, amintiri pe care el le-a sters a doua zi.
     As vrea sa pot spune ca am inceput sa-l uit pur si simplu pentru ca am realizat ca e mai bine asa, dar nu pot. M-am atasat de altcineva, cineva care m-a facut sa ma simt bine fara sa vrea ceva de la mine. M-am atasat poate ceva mai mult decat as fi sperat. Nu stiu cat de bine e, nu stiu daca nu ma agat si acum de sperante in zadar si de vise false. Incet, incet, parca aud realitatea cum imi bate la usa si-mi spune sa realizez defapt ce se intampla. Nu stiu daca e ea dar e doar o alta iluzie, dar nu ma ridic, nu ma duc la usa, nu-i deschid, nu-mi pasa. Dar imi va pasa cand va fii prea tarziu. Sunt momente in care faci greseli in mod constient, dar inca speri in acea sansa , una la un milion.
     Am spus gata, nu? Am spus gata cu dramele, gata cu lacrimile ce-mi inunda ochii atunci cand imi citesc propriile cuvinte, dar vad ca nu poate exista un "gata". Tot timpul trebuie sa ma invart in jurul unor sentimente prost capatate pentru persoane prost alese. Intr-o postare anterioara spuneam ca ma simt slaba? SUNT slaba.
     In seara asta am citit ceva ce m-a marcat, oarecum. Pare atat de adevarat, si poate chiar e... Putin reformulat intr-o forma mai eleganta, suna cam asa: "Dragostea-i doar o iluzie, o iluzie de mai bine. In momentul in care realizezi ca egoismul si orgoliul lui si al tau sunt mai puternice decat asa-zisa iubire, atunci realizezi ca "dragostea" aia vesnica pe care v-ati jurato nu e decat un manunchi de vorbe si clipe de sex ce au trecut."

Draga...

Dragul meu... 

Hrana-mi sunt poeziile-ti, la fel cum al tau zambet imi este doza prea rara, dorita la maxim, asemeni unui drog. Am ajuns sa cred ca-mi esti vital, dar sper sa nu fie asa. Caci dac-ar fi asa, m-as stinge incet, cat de curand. Caci curand plec(i) si conform oricarei teoreme, drumurile noastre paralele nu se vor (mai) intalni vrodata. Pana acum parca am reusit sa mai sfidam legile, dar imposibilul urmeaza si singura nu-i pot face cale-ntoarsa. Oare ai sa mai vrei? Ai sa m-ajuti? Ai sa-ti repeti greseala aia idioata (dupa care tanjesc si-acum)?  Te rog, da! Te rog, mii de da! Tu nu stii ce mult vreau vremuri din trecut. Tu nu stii cum inima-mi razbate la amintiri sau zambete, privire sau doar cuvant. Tu nu stii, nestiutorule…

Nici eu nu stiu de viata ta. Nu stiu… te mai gandesti? Defapt, te-ai gandit vrodata? Ti-a parut rau? Ti-a parut bine? Ti-e frica de ce va urma? Iti bate inima cand te gandesti la mine? Sau poate cand ma vezi? Sau cand iti scriu? Defapt… te gandesti la mine? Atatea si-atatea intrebari… Pe care n-am sa ti le pun, n-am sa-ndraznesc. Dar dac-as indrazni, prin nu stiu de minune, mi-ai raspunde oare? Le-ai citi macar? Si dac-ai face-o, ai face-o cu dezinteres? Spune-mi! As vrea sa poti sa-mi spui, sa pot sa-ti spun, sa poti sa ma intrebi, sa pot sa te intreb, sa ne putem raspunde…

Ti-as multumi, nestiutor doar cunoscut de mine, de-ai fi aici. Ti-as multumi pentru confuzii, lacrimi fara sens (adica tu esti fara sens?!), amintiri magnifice si pentru… urare. Stii tu care... Dar n-o fac. Pentru ca nu esti aici. Nu esti departe, dar nici aici.

                                                                        Te sarut,

                                                            Cu drag, A.

Aceasta postare a fost inscria la Blog Power 27. Au mai fost inscrise si Scrisoare pentru tine, Prafuitele scrisori, Scrisoarea, Draga iubita, Drag prieten, Scrisoare catre copilarie, Scrisoare destinata trecutului, Ti-as scrie..., Scrisoare pentru noi, Scrisoare din viitor

Ma simt slaba.

      In seara asta am din nou unul din momentele acelea in care ma simt pierduta, in care ma simt nedorita, urata, proasta. In care ma simt un nimic. Ma uit in oglinda si nu-mi place ce vad, s-au dus zilele acelea increzatoare. Incerc sa zambesc. Degeaba. Nu mi-e bine. Ce faci din mine?
     Incerc sa ma conving pe mine insami sa inteleg ce fel de om esti defapt. Am vazut de ce esti capabil si stiu ca merit mai mult, dar nu pot sa renunt la tine. Orice as face, orice ai face, esti tot aici. Nu te misti, nu pleci. De ce nu pleci? Fugi, te rog. Nu te mai intoarce. Nu vreau sa te mai vad iesind din bloc in momentul in care ies si eu, nu vreau sa ma mai chemi pe la tine, nu vreau sa mai iesim, nu vreau sa vorbim, nu mai vreau nimic ce are legatura cu tine. Dar te vreau atat de mult! Ironic, nu? Sunt anormale sentimentele mele pentru tine, stii? Sunt in contradictoriu. Te urasc si totusi nu pot sa fiu suparata pe tine, vreau sa plec, sa pleci si totusi nu vreau sa nu te mai pot vedea niciodata.
      Sa nu ma mai privesti in ochi cu aceeasi ochi albastrii cu care ai facut-o atunci, te rog.

Nothing changed

      Cred ca oricat de optimista as vrea sa fiu, sa ma conving ca nu mai insemni nimic pentru mine, nu pot. Ma mint singura si incep sa devin constienta de asta. Inca imi bate inima cand vorbim, inca stau si astept pana treci, sa te mai pot vedea o data, inca apari in visele mele. Trebuie sa incetez, nu-i asa? Trebuie sa te las in pace, trebuie sa plec. Defapt, tu trebuie sa pleci. Si pleci. Ce fac eu cand tu vei pleca? Imi va fi si mai greu, sau mai bine? Nu stii, nu? Nici eu.
      De ce te joci cu mine? E asa placut? Iti da satisfactie? Nu e frumos sa te porti asa, nu e bine. Imi dauneaza si probabil si tie, cu timpul. Esti drog pentru mine, stii? Sau macar asa ceva. E genul ala de drog de care te lasi daca nu il ai in preajma, si te apuci din nou cand revine. Si ti-e greu sa te lasi. Si te zbati. Si in final reusesti, doar ca sa o iei de la capat. Si e naspa. Dar nu stii, nu intelegi. Nu poti intelege daca nu ai fost in situatia asta. Nu poti.
      Au fost cativa care au patruns putin cate putin in sufletul si inima mea, dar doar tu ai ramas si probabil vei mai ramane. Pentru ca nu te-am putut avea, cred. Pentru ca ai refuzat sa joci dupa regulile generale, ti-ai ales propriile reguli care mie-mi fac rau. Daca te-as fi putut avea, daca ai fi jucat dupa reguli, as mai avea aceleasi sentimente pentru tine?

Fresh start

      Am şters tot. Îmi las trecutul în urmă, unde ar trebui să fie. Gata cu dramele, gata cu A., gata cu el, gata cu sentimentele zadarnice. De acum va fi totul diferit. :)
      S-au schimbat multe lucruri în viaţa mea până acum. A. nu mai face parte din ea, decât foarte puţin. Soarele străluceste pe strada mea, acum. Mă arde chiar. Şi-mi zâmbeşte. Aşa-zişii mei "prieteni" au dispărut, iar cei ce chiar mi-au fost şi îmi sunt în continuare, au rămas. E mai bine aşa. Nu vreau sa mă mai bag în minciuni prosteşti şi în jocuri de noroc. Căci de mine nu se prea prinde norocul.
     Viitorul mă aşteaptă, aşa că trăiesc în prezent şi îmi aştern tot ce trebuie pentru viitor.
     Am şters toate postările vechi, pentru că mă ţineau în trecut. Le-am şters de pe blog, dar nu le-am putut şterge de tot. Aşa că le-am păstrat undeva în memoria laptopului. Nici de comentarii nu m-am putut desprinde în totalitate.
     Nu ştiu cât de des voi scrie, dar cert e ca nu voi înceta.
     Cu drag, eu.