*pasaj2*

            Cuvintele intotdeauna dor cel mai mult, dar totusi inseamna atat de putin cand faptele nu dovedesc nimic. Daca cineva drag tie se comporta foarte frumos iar apoi iti spune ca te uraste, cazi neputincioasa la pamant. Esti distrusa. Nu te poti gandi decat la acele doua nenorocite de cuvinte. Si plangi. Si suferi. Si esti ranita, chiar daca atunci cand il vezi nu recunosti asta. Dar daca iti spune ca te iubeste, dar te iubeste doar in cuvinte, nu si in fapte, de data asta sunt faptele cele ce dor. Nu mai crezi nici un cuvant si revezi fiecare fapta rea. Si plangi din nou si suferi din nou.
            E atat de trist cum noi, oamenii, credem cuvintele cele mai urate iar pe cele mai frumoase le vrem demonstrate. Si nu condamn pe nimeni pentru asta pentru ca si eu fac parte din ei. Cu totii am ranit, cu totii am fost raniti si nu mai vrem sa simtim niciodata acel sentiment. Vrem sa ne convingem de fiecare sentiment spus, de fiecare minciuna, vrem dovada. Si e normal, dar atat de trist...