Ma simt slaba.

      In seara asta am din nou unul din momentele acelea in care ma simt pierduta, in care ma simt nedorita, urata, proasta. In care ma simt un nimic. Ma uit in oglinda si nu-mi place ce vad, s-au dus zilele acelea increzatoare. Incerc sa zambesc. Degeaba. Nu mi-e bine. Ce faci din mine?
     Incerc sa ma conving pe mine insami sa inteleg ce fel de om esti defapt. Am vazut de ce esti capabil si stiu ca merit mai mult, dar nu pot sa renunt la tine. Orice as face, orice ai face, esti tot aici. Nu te misti, nu pleci. De ce nu pleci? Fugi, te rog. Nu te mai intoarce. Nu vreau sa te mai vad iesind din bloc in momentul in care ies si eu, nu vreau sa ma mai chemi pe la tine, nu vreau sa mai iesim, nu vreau sa vorbim, nu mai vreau nimic ce are legatura cu tine. Dar te vreau atat de mult! Ironic, nu? Sunt anormale sentimentele mele pentru tine, stii? Sunt in contradictoriu. Te urasc si totusi nu pot sa fiu suparata pe tine, vreau sa plec, sa pleci si totusi nu vreau sa nu te mai pot vedea niciodata.
      Sa nu ma mai privesti in ochi cu aceeasi ochi albastrii cu care ai facut-o atunci, te rog.