Revenire

           Nu am mai scris de un timp indelungat. Poate prea mult a trecut.Nu am mai putut sau nu am mai vrut. Sau nu am mai avut ce. Vreau sa revin, vreau sa incep din nou sa scriu iar voi, dragii mei cititori care m-ati citit pana acum si care, poate, ma veti citi in continuare, sa-mi spuneti parerile voasrte, sfaturile voastre. Voi incepe cu o asa-zisa compunere. Cu o tema la romana. Se numeste "Iubirea face imposibilul posibil".

           Nu am simtit niciodata cum e sa iubesti, nu am simtit niciodata iubirea in sine razvratindu-se peste mine, cuprinzandu-ma in totalitate. Nu stiu sentimentul acela, insa cred ca e magnific. Vad iubirea ca un drum, o cale lunga, aproape infinita, plina de obstacole. Plina de tepi, plina de sabii, plina de orice fel de obstacol gata sa te impiedice sa ajungi la destinatie. Un drum pe care trebuie sa-l parcurgi cu mult curaj si multa putere, un drum plin de suferinta, insa capatul... destinatia la care ajungi e superba.

O vad ca pe un mic paradis pe Pamant. Ca pe un mic oras doar pentru voi doi, un oras in care va puteti bucura de absolut orice, undeva unde ciripitul pasarilor e cea mai frumoasa muzica, unde un ocean pe care trebuie sa-l treci pentru persoana iubita, se transforma intr-un mic fir de apa, unde zborul nu e ceva imposibil, unde sacrificiul nu e ceva dureros, nu este defapt un sacrificiu, este un lucru pe care il faci din placere pentru cel ce te iubeste, pentru cel pe care il iubesti.

Vad iubirea ca pe cel mai frumos sentiment, ca pe un apogeu, o implinire sufleteasca alaturi de cea mai draga persoana.

Schimbari si lucruri ce raman la fel

     Nu am mai scris de mult. Am incercat sa fac niste schimbari. Unele mi-au reusit, altele nu. Una dintre schimbari a fost el. Am renuntat la tot, la sperante, la vise, la sarutari, la tot. E de la sine inteles ca nu s-a schimbat tot atat de brusc, nu am uitat totul asa, dintr-o data, dar parca e mai bine. Oricum pleaca, oricum nu-l voi revedea decat peste mai multe luni sau poate nici atunci, oricum voi plange in ziua in care va pleca. Nu are rost, nu au rost toate sentimentele astea. Sunt degeaba. Pacat ca am inteles asta abia acum. Pacat ca abia acum am realizat cat de putin insemn pentru el, cate clipe mi-au ramas in inima pe care le-a uitat, cate amintiri se afla inca pe retina-mi ochilor albastrii, spalaciti de lacrimi, amintiri pe care el le-a sters a doua zi.
     As vrea sa pot spune ca am inceput sa-l uit pur si simplu pentru ca am realizat ca e mai bine asa, dar nu pot. M-am atasat de altcineva, cineva care m-a facut sa ma simt bine fara sa vrea ceva de la mine. M-am atasat poate ceva mai mult decat as fi sperat. Nu stiu cat de bine e, nu stiu daca nu ma agat si acum de sperante in zadar si de vise false. Incet, incet, parca aud realitatea cum imi bate la usa si-mi spune sa realizez defapt ce se intampla. Nu stiu daca e ea dar e doar o alta iluzie, dar nu ma ridic, nu ma duc la usa, nu-i deschid, nu-mi pasa. Dar imi va pasa cand va fii prea tarziu. Sunt momente in care faci greseli in mod constient, dar inca speri in acea sansa , una la un milion.
     Am spus gata, nu? Am spus gata cu dramele, gata cu lacrimile ce-mi inunda ochii atunci cand imi citesc propriile cuvinte, dar vad ca nu poate exista un "gata". Tot timpul trebuie sa ma invart in jurul unor sentimente prost capatate pentru persoane prost alese. Intr-o postare anterioara spuneam ca ma simt slaba? SUNT slaba.
     In seara asta am citit ceva ce m-a marcat, oarecum. Pare atat de adevarat, si poate chiar e... Putin reformulat intr-o forma mai eleganta, suna cam asa: "Dragostea-i doar o iluzie, o iluzie de mai bine. In momentul in care realizezi ca egoismul si orgoliul lui si al tau sunt mai puternice decat asa-zisa iubire, atunci realizezi ca "dragostea" aia vesnica pe care v-ati jurato nu e decat un manunchi de vorbe si clipe de sex ce au trecut."

Draga...

Dragul meu... 

Hrana-mi sunt poeziile-ti, la fel cum al tau zambet imi este doza prea rara, dorita la maxim, asemeni unui drog. Am ajuns sa cred ca-mi esti vital, dar sper sa nu fie asa. Caci dac-ar fi asa, m-as stinge incet, cat de curand. Caci curand plec(i) si conform oricarei teoreme, drumurile noastre paralele nu se vor (mai) intalni vrodata. Pana acum parca am reusit sa mai sfidam legile, dar imposibilul urmeaza si singura nu-i pot face cale-ntoarsa. Oare ai sa mai vrei? Ai sa m-ajuti? Ai sa-ti repeti greseala aia idioata (dupa care tanjesc si-acum)?  Te rog, da! Te rog, mii de da! Tu nu stii ce mult vreau vremuri din trecut. Tu nu stii cum inima-mi razbate la amintiri sau zambete, privire sau doar cuvant. Tu nu stii, nestiutorule…

Nici eu nu stiu de viata ta. Nu stiu… te mai gandesti? Defapt, te-ai gandit vrodata? Ti-a parut rau? Ti-a parut bine? Ti-e frica de ce va urma? Iti bate inima cand te gandesti la mine? Sau poate cand ma vezi? Sau cand iti scriu? Defapt… te gandesti la mine? Atatea si-atatea intrebari… Pe care n-am sa ti le pun, n-am sa-ndraznesc. Dar dac-as indrazni, prin nu stiu de minune, mi-ai raspunde oare? Le-ai citi macar? Si dac-ai face-o, ai face-o cu dezinteres? Spune-mi! As vrea sa poti sa-mi spui, sa pot sa-ti spun, sa poti sa ma intrebi, sa pot sa te intreb, sa ne putem raspunde…

Ti-as multumi, nestiutor doar cunoscut de mine, de-ai fi aici. Ti-as multumi pentru confuzii, lacrimi fara sens (adica tu esti fara sens?!), amintiri magnifice si pentru… urare. Stii tu care... Dar n-o fac. Pentru ca nu esti aici. Nu esti departe, dar nici aici.

                                                                        Te sarut,

                                                            Cu drag, A.

Aceasta postare a fost inscria la Blog Power 27. Au mai fost inscrise si Scrisoare pentru tine, Prafuitele scrisori, Scrisoarea, Draga iubita, Drag prieten, Scrisoare catre copilarie, Scrisoare destinata trecutului, Ti-as scrie..., Scrisoare pentru noi, Scrisoare din viitor

Ma simt slaba.

      In seara asta am din nou unul din momentele acelea in care ma simt pierduta, in care ma simt nedorita, urata, proasta. In care ma simt un nimic. Ma uit in oglinda si nu-mi place ce vad, s-au dus zilele acelea increzatoare. Incerc sa zambesc. Degeaba. Nu mi-e bine. Ce faci din mine?
     Incerc sa ma conving pe mine insami sa inteleg ce fel de om esti defapt. Am vazut de ce esti capabil si stiu ca merit mai mult, dar nu pot sa renunt la tine. Orice as face, orice ai face, esti tot aici. Nu te misti, nu pleci. De ce nu pleci? Fugi, te rog. Nu te mai intoarce. Nu vreau sa te mai vad iesind din bloc in momentul in care ies si eu, nu vreau sa ma mai chemi pe la tine, nu vreau sa mai iesim, nu vreau sa vorbim, nu mai vreau nimic ce are legatura cu tine. Dar te vreau atat de mult! Ironic, nu? Sunt anormale sentimentele mele pentru tine, stii? Sunt in contradictoriu. Te urasc si totusi nu pot sa fiu suparata pe tine, vreau sa plec, sa pleci si totusi nu vreau sa nu te mai pot vedea niciodata.
      Sa nu ma mai privesti in ochi cu aceeasi ochi albastrii cu care ai facut-o atunci, te rog.

Nothing changed

      Cred ca oricat de optimista as vrea sa fiu, sa ma conving ca nu mai insemni nimic pentru mine, nu pot. Ma mint singura si incep sa devin constienta de asta. Inca imi bate inima cand vorbim, inca stau si astept pana treci, sa te mai pot vedea o data, inca apari in visele mele. Trebuie sa incetez, nu-i asa? Trebuie sa te las in pace, trebuie sa plec. Defapt, tu trebuie sa pleci. Si pleci. Ce fac eu cand tu vei pleca? Imi va fi si mai greu, sau mai bine? Nu stii, nu? Nici eu.
      De ce te joci cu mine? E asa placut? Iti da satisfactie? Nu e frumos sa te porti asa, nu e bine. Imi dauneaza si probabil si tie, cu timpul. Esti drog pentru mine, stii? Sau macar asa ceva. E genul ala de drog de care te lasi daca nu il ai in preajma, si te apuci din nou cand revine. Si ti-e greu sa te lasi. Si te zbati. Si in final reusesti, doar ca sa o iei de la capat. Si e naspa. Dar nu stii, nu intelegi. Nu poti intelege daca nu ai fost in situatia asta. Nu poti.
      Au fost cativa care au patruns putin cate putin in sufletul si inima mea, dar doar tu ai ramas si probabil vei mai ramane. Pentru ca nu te-am putut avea, cred. Pentru ca ai refuzat sa joci dupa regulile generale, ti-ai ales propriile reguli care mie-mi fac rau. Daca te-as fi putut avea, daca ai fi jucat dupa reguli, as mai avea aceleasi sentimente pentru tine?

Fresh start

      Am şters tot. Îmi las trecutul în urmă, unde ar trebui să fie. Gata cu dramele, gata cu A., gata cu el, gata cu sentimentele zadarnice. De acum va fi totul diferit. :)
      S-au schimbat multe lucruri în viaţa mea până acum. A. nu mai face parte din ea, decât foarte puţin. Soarele străluceste pe strada mea, acum. Mă arde chiar. Şi-mi zâmbeşte. Aşa-zişii mei "prieteni" au dispărut, iar cei ce chiar mi-au fost şi îmi sunt în continuare, au rămas. E mai bine aşa. Nu vreau sa mă mai bag în minciuni prosteşti şi în jocuri de noroc. Căci de mine nu se prea prinde norocul.
     Viitorul mă aşteaptă, aşa că trăiesc în prezent şi îmi aştern tot ce trebuie pentru viitor.
     Am şters toate postările vechi, pentru că mă ţineau în trecut. Le-am şters de pe blog, dar nu le-am putut şterge de tot. Aşa că le-am păstrat undeva în memoria laptopului. Nici de comentarii nu m-am putut desprinde în totalitate.
     Nu ştiu cât de des voi scrie, dar cert e ca nu voi înceta.
     Cu drag, eu.